Noapte albă. Stalagmite nepătate de ninsoare
Vin ghețarii cete-ncete pribegind din Polul Nord.
Nu-i fior prin valuri clare și în zare nu-i fiord,
Doar pe ape, limpezite cataracte selenare.
Și pe unde, unde stele de argint mărite-apar,
Firmamentul în oglindă își restrânge-n cerc ovalul.
Calea Robilor lactee ninge cu lumină valul,
Legănată de legende, promoroacă pe cleștar.
Noapte albă. Gheață naltă iconiță ca o friză
De zăpadă împietrită cu sclipire de oțel,
Își arată amăgirea unor aripi fără țel.
Fulgerare boreală, enigmatică banchiză.
Sensul versurilor
Piesa descrie un peisaj nocturn polar, dominat de gheață și lumină selenară. Versurile evocă un sentiment de mister și contemplare în fața măreției naturii.