Ion Pillat – Mărțișor

Privești de pe poteca ce urcă-n deal la noi,
Din zbor, întâia barză cum cade pe zavoi.
Vezi trenul care intră încet de tot în gară
Și omul care sapă, plugul care ară.
A nins cu nea de floare pe prunii din livezi
Și munții de la Rucăr cu iarna lor îi vezi.
Auzi pe sub podgorii un câine care latră
Te simți legat de toate – nu poți urni o piatră.
Aceste lucruri simple ce veșnice îți sunt!
Ce sfântă bucurie descoperi pe pământ.
Ce limpede te cheamă un cuc: o dată, două –
De fiecare dată ți-e inima mai nouă.
De fiecare dată mai trainic te unești
Cu farmecul acestor priveliști câmpenești.
În gară, iată trenul a început să se miște.
Toți pomii ninși, pe dealuri, îți flutură batiste.
Gâlgâitor, din iarbă un șipot s-a trezit
În tine și prin ramuri e cerul limpezit.
Ce râsete, ce chiot pe drumurile viei –
Pe unde-au mers părinții îți duci și tu copiii.
O nouă viață astăzi de viață veche legi,
Dau muguri pretutindeni din vestedele crengi.
Cu apa ei lumină ți-a botezat câmpia.
Ce pace e pe omul în alb ce sapă via,
Pe barza ce se duce pe Argeș tot în sus,
Pe-adâncul rost al vieții la care te-ai supus.