Ți-e dat oceanul științei cu valul lui de lumină,
Ca luna rotundă ți-e chipul, atins-ai culmile vieții,
Ajuns-ai golul gândirii: aceasta-i blagoslovenie!
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
Învins-ai fără durere, pătruns-ai inima vieții,
O, prea slăvite! ești ctitor al tuturor faptelor bune,
Și măsuri cu mintea ce-i bine: aceasta-i blagoslovenie!
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
O, Buddha! ce dai ca podoabă podoaba faptelor bune,
Ce dai drept avere știința întreagă și nemincinoasă,
Ți-e dată comoara veciei: aceasta-i blagoslovenie!
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
Locaș al gândirii, al rugii, al slovei înalte și drepte,
Deasupra mrejei iluziei ți-e dată viața de-apururi,
Da, vecinic ți-e dată viața: aceasta-i blagoslovenie!
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
Spre binele lumii se scurge izvorul milei din suflet
Și mântui de umbra ființa în umbra-ncătușată;
Ție-i dată puterea luminii: aceasta-i blagoslovenie!
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
Dar nu mai pot crede, o, Buddha, în faptele bune ori rele,
În imnul cu care monahii ajung în țara Nirvanii.
Ajuns-am eu golul credinței: aceasta-i blagoslovenie?
Prins-însă întemeiază odihna ființelor toate.
Sensul versurilor
Piesa este un imn de laudă către Buddha, celebrând iluminarea și puterea sa spirituală. Spre final, apare o îndoială cu privire la credință și la atingerea stării de Nirvana.