Pășteau ciulinii turmele la șes,
Fierbea-n podgorii mustul în zăcători,
Își întinsese codrul covor des
Și munții albi se arătau prin nori.
De nu știu unde straniu o pasăre țipa
Sub frunza moartă-a inimii: cra-ro-ra-ra.
Era de când e lumea, de mult, de nu știu când:
Se lumina de ziua cu țara cot la cot,
Se depărta chervanul din clopote sunând,
Ne tot purta pe drumuri ce le-am uitat de tot,
Pierdute pe vecie Dar pasărea țipa
Ca glasul ei de toamnă târzie: cra-ro-ra-ra.
Cădeau fulgi mari și albi din cerul sur,
Priveam tăcut la jarul din cămin
Și însera albastru în parcul dimprejur
Țesând pe geamuri ceața, pe gând zăbranic fin,
Uitare peste toate Și tot mai trist țipa
Lung pasărea din suflet: cra-ro-ra-ra.
Sensul versurilor
Piesa evocă un sentiment de melancolie și uitare, folosind imagini ale naturii și ale trecutului. Pasărea care țipă simbolizează o amintire persistentă sau o emoție profundă care nu poate fi ignorată.