Pe masa mea un pui de căprioară
Prietenos deschide ochii puri.
Şi dacă în poiană o să moară
De glonţ rănit un frate din păduri,
Şi dacă la izvoare o să plângă
Cu botul ud de sângele prelins,
Ştiu bine: nici o moarte n-o să frângă
Căpriţa liniştită cu trup nins.
Ce clar priveşte! Parcă înţelege
Că umblu să-i fur taina într-un vers.
Dar care vers veni-va să mi-o lege
Cum stă oprită-n suflet şi în mers?
Cu capul mic și fin lăsat de-o parte,
Ciulind uşor urechile-i de ciută,
Pândeşte cum pândesc după o carte
Făptura ei necunoscută..
Şi zile fug, şi trece an de an..
Îmbătrânesc.. şi-un pui de căprioară
Deschide mari doi ochi de porţelan
Din lumea unde moartea nu omoară.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra inocenței și frumuseții naturii, contrastând-o cu trecerea timpului și inevitabilitatea morții. Căprioara de porțelan devine un simbol al eternității și al unei lumi imune la distrugere.