III.
Același zeu profetic cutremură stejarii
Dodonii și la Delos înaltul palmier
Rămâne mărturie legând pământ și cer,
Dar au tăcut de-atuncea Homerii și Pindarii.
În temple profanate au năvălit barbarii
Și viersul lor răsună strident și adulter,
Dar n-au să se ridice pe piscul auster
Nicicând, al poeziei cu strictele fruntarii.
De lauda, de ura lor oarbă azi nu-mi pasă.
M-am depărtat de-un laur ce-n fiecare zi
Pe altă frunte-ngustă mai vestejit se lasă.
Căci tu îmi crești în suflet – la fel cum altădată
Din creștetul lui Joe destinul te trezi –
Senina fericire puțin îngândurată.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra pierderii inspirației poetice clasice și a căutării unei noi surse de inspirație. Vorbitorul se distanțează de lauda și ura lumească, găsind în schimb o fericire senină și personală.