Gingaș întâi, un ger îmi crește-n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră și trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase.
E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.
Visai un pod pe veacuri și pe spații
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu-n câteva vibrații.
Drumeț, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.
Sensul versurilor
Piesa exprimă dezamăgirea unui suflet îmbătrânit și obosit de lupte, care se întoarce acasă în umbră, cu visuri spulberate. Poetul simte durerea cititorului rezonând cu propria sa suferință.
