Îți sunt dac-pandur, din plaiul cel dur,
la mine-n arteră, Dacia-mi e sferă,
mi-e foton și-azur, mi-este cerul pur,
mi-e lumea de speră lumina de-o eră,
mi-e soarele sur – îți sunt Dac-Pandur.
Soarelui din soc, de-andezit îi sunt scoc:
cerească supapă, Sarmis tot mi-adapă –
rege-i costoboc de sfânt poloboc,
balanță-i la Apă, nu-i romanic papă :
soare mi-i pe scoc, andezit mi-e-n soc..!
26 martie 1976 / 24 noiembrie 2013.
Sensul versurilor
Piesa este un omagiu adus Daciei și spiritualității ancestrale, folosind imagini puternice ale naturii și simboluri dacice. Vorbitorul se identifică drept un 'dac-pandur', conectat profund cu pământul și istoria sa, celebrând continuitatea culturii dacice.