Ion Pachia-Tatomirescu – Nani-Nani Vidule, Nani-Nani Dacie Vidată…

Nani-nani, vidule,
nani-nani, vid frumos,
nani-nani, poligeneză…!
Doar combustia sinelui te-ajută să traversezi vidul –
chiar dacă-i o gaură neagră a universului,
grădina cu brusturi viguroşi te-aşteaptă,
comorile sufocate de emoţii, aburite, mandalele de aur,
câinele tuns de bucurii, ursul fără miere
de pe sarcofagul etrusc, guguştiucu-n cămaşa-i veşnică
de mire, te-aşteaptă pe ramura cu nodul în gât
a nucului din fundul grădinii, cu vârfu-nfipt
în sidefiu nor, parfumat şi perpendicular – că vinul
trădărilor şi-al tergiversărilor, nu pot să ţi-l mai beau,
mişcat de neiertătorul seism, chiar dacă tu ştii
cum trebuie să te comporţi la întâlnirea vidului,
la intrarea în conul de vid al aşteptărilor,
pentru că, din răscruce, o tot iei la dreapta,
tot la dreapta, spre domnul Yang, cu bacovianul „gol
istoric“, tot într-o vlăstărire de vid cosmic-intern,
exceptând doar steaua ta gravidă de vid – academicul,
ventilatul, intergalacticul, macrocosmicul, intragalacticul,
microcosmicul, cumplitul, dintre noi, cei cu fruntea lipită
de sferele muzicii, de galaxiile greierilor, sau de spirele
fumului ce se-nalţă din suple hornuri de cabane montane.
De-aproape două milenii, de-a lung-latul imperiilor,
îţi aliniezi lăncile de papură, soldaţii de rugină,
lângă fântâni, ori în luminişuri de gazon cât toate notele
muzicale, cât mai toate câmpurile murmurătoare,
cât mai toate dealurile calviţioase, cât munţii-nvulturaţi.
Nici astăzi nu se-ntâlnesc: iarba de mare cu stejarul,
salcia plângăcioasă cu dăcinul, Lyra cu constelaţia
salviei.. Din vid, ori din starea de zero, nimic nu creşte
fără focul din soare, fără spuma-laptelui ce-i soră
soarelui, fără aerul ozonat al dimineţilor, curat ca lacrima,
fără pământul fertil al naţiei, fără apa de scăldat stânci
până la fluidizare piroclastică, în râuri, în fluvii, în mare,
în ocean, nimic nu creşte fără lemnul oaselor, fără socul
de fluiere, nici un plin nu-şi face apariţia fără anularea
caracatiţei-vid, nicio fiinţă nu se naşte fără eliminarea
unei nefiinţe, nicio stea fără nonstea, căci nu-i materie
fără informaterie, Doamne, şi, la urma-urmei, îmi spun
răspicat că degeaba m-am născut în ziua de 24 Ianuarie,
dacă, până astăzi, n-am învins noaptea, dacă până-n clipa
de faţă n-am realizat nici măcar blânda re-Unire a Daciei
strămoşului meu Burebista, dintre roţile dinţate
ale istoriilor, dintre imperii-cenuşi, dacă până-n clipa
de faţă n-am făcut nici roş-galben-albastra re-Unire
a Daciei strămoşului meu Răgălian, înrădăcinat
într-a lui Decebal nemurire, dacă până-n clipa de faţă
n-am desăvârşit nici revoluţia subcereştii jumătăţi de ou
de struţ, ou fricos, din care-a zburat gălbenuşul în soare,
ori în lună, încât nu se mai vede –
şi nu pentru că m-am născut imediat după miezul nopţii:
„Nani-nani, Dacie vidată..!“