Stele de pe casă, mireasă și rege,
neaua de pe lege-mi fac nunta-nțeleasă.
Floarea de-avrămeasă rănile-mi tot drege,
dacă mă alege sfânt-aurăreasă,
sublim-vaporoasă – se subînțelege!
Nu dintre ciomege, mi-e-armura culeasă,
în rănirea-i deasă ca de-un vicerege;
rănirea-mi celestă nu-i din cele blege,
de-a se reculege, punându-și doar vestă;
pare, poate, -agrestă, de-i zăriți edemul,
când intru-n rustemul cosmic, de v-atestă:
n-am fost la fiestă, n-am purtat blestemul!
Soartei mă contestă de-am turtit eu semul
peșterii din ghemul gordian, de-o gestă!
Cine mă-nțelege are loc de casă:
neaua mi-e mireasă, mire-i sunt, nu rege!
12 octombrie 1967 / 9 decembrie 2013.
Sensul versurilor
Piesa explorează o căsătorie mistică între eul poetic și elemente cosmice, sugerând o acceptare a destinului și o înțelegere profundă a legăturilor spirituale. Eul liric se prezintă ca mire al nelei, într-un context atemporal și transcendent.