Mărul cât Edenul, ori aeroplanul,
aurul, varanul tot cer oxigenul…
Eu, dacă pierd trenul, nu mai văd vulcanul,
lavo-toboganul, timpul, pliocenul…
n-apuc nici catrenul ce-ţi cântă gotcanul…!
Clipa-mi toarnă anul, clipa-mi dă desenul,
aripa, antrenul, arcul, buzduganul,
acul de brodează, de-aţâţă elanul,
aurul, sau banul de ceruri brăzdează…!
Bruma – chiar de-i brează – zebre va să-mi culce
într-un plai mai dulce, plai ce-mi constelează
brazii cu sfârlează, ceruri să-mi inculce…
Du-te-n Bobotează, vezi-l pe Neculce,
dă-i din vinul dulce până când visează:
prindă-ni-l găianul, merii cu Edenul,
mai tot oxigenul, ori aeroplanul…!
Sensul versurilor
Piesa este o succesiune de imagini poetice, evocând natura, timpul și visarea. Este un flux de conștiință, o călătorie onirică prin elemente naturale și culturale.