Azi-noapte-am încercat să mă-ntregesc
Cu focurile globului ceresc!..
Dar teama de-a rămâne tot ce sunt
A sugrumat în mine orice-avânt –
Şi-azi-noapte n-am putut schimba nimic
Din existenţa mea de mozaic!..
Azi-noapte-am fost învins –
E-adevărat!..
Învinsul, însă, n-a capitulat!..
Dar cum mi-am pus în gând să mă-ntregesc,
Întâmple-se orice s-ar întâmpla,
La noapte –
Cea din urmă noapte-a mea –
Voi fi eroul unui „fapt divers” banal,
De care numele-am să-mi leg,
Ca şi defunctul meu coleg,
Sărmanul Gérard de Nerval!..
Şi-atunci,
Din trupul spânzurat
De felinar
Se va-nălţa un crin imaculat,
Şi Duhul Sfânt va coborî-n pahar..
Iar spectrul celui care-am fost ce sunt
Se va lipi pe cer, în chip de Stea,
Şi-n locul meu nu va rămâne, pe pământ,
Decât mormântul agresiv
Şi textul comemorativ,
Cu care viitorii cărturari
Vor proslăvi-ntregirea mea
Ca şi-ntregirea României Mari,
Pe Arcul de Triumf, de la.. Şosea!..
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare disperată a întregirii personale, culminând cu o referire la sinucidere ca ultimă soluție. Naratorul anticipează că moartea sa va fi un act simbolic, comparat cu idealul României Mari, transformându-l într-o figură tragică comemorată de viitorime.