În sfeșnicele vechi de-aramă
Descresc trei lumânări de ceară –
Descresc ca nopțile spre vară,
Și-n sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări parcă se destramă
În fire lungi de foc ce cresc
Din lumânări până-n tavan
Și scriu verseturi din Coran
De-a lungul templului turcesc..
Trei credincioși desculți se-nclină
Proptinu-și frunțile-n covor –
Și parcă-s trei bolnavi ce mor..
Trei credincioși desculți se-nclină,
Și-n simfonia de lumină
Ce-și plimbă petele de geamuri –
Când verzi, când purpure, când blonde –
Par trei corăbii vagabonde
Ce-adorm în legănări de valuri..
Și-n templul liniștii ce pare
Un sarcofag păgân, enorm,
Toți Muezinii parcă dorm..
Și-n templul liniștiii, în care
Greoiul fum de lumânare
Miroase-a cranii dezgropate –
Din sfeșnicele vechi de-aramă
Trei flăcări pâlpâind te cheamă
S-adormi sub ele-ntins pe spate!.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă mistică într-un templu, unde liniștea și spiritualitatea se împletesc cu imagini ale morții și ale efemerului. Credincioșii se află într-o stare de reverie, iar atmosfera este încărcată de simbolism religios și de o invitație la somn etern.
