Ochii negri,
Părul negru,
Și-mbrăcată-n negru toată,
A trecut ca-nfiorarea unei umbre pe-nserate..
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
Cine a fost fantoma-n doliu la al cărei tragic piept
Palpitau trei asfodele ca trei guri însângerate?..
N-o fi fost necunoscuta ce m-așteaptă
Și-o aștept?..
A trecut..
Era-mbrăcată ca miresele lui Crist
Când coboară-ngândurate albul treptelor tocite.
Ochii ei sorbeau apusul cu nesatul unui trist
Demon, smuls din întuneric
Și-aruncat în plină ziuă –
Ochii ei, reflexul unor aiurări netălmăcite,
Se dublau ca-ntr-o supremă sărutare de adio.
A trecut..
Și-n urma celei ce purta cu ea secretul
Frazelor turbărătoare de seninuri fără pată,
Am rămas să-i sorb parfumul
Și să descifrez regretul
Asfodelelor fanate ce-i căzuseră din piept..
Cine-a fost fantoma-n doliu cu ochi mari de dezgropată?
N-o fi fost necunoscuta ce m-așteaptă
Și-o aștept?..
Sensul versurilor
Piesa descrie apariția misterioasă a unei figuri feminine îmbrăcate în negru, asociată cu doliul și moartea. Naratorul este bântuit de identitatea ei și de secretul pe care îl poartă, rămânând cu un sentiment de regret și pierdere.