Veghea mi-a desenat în culori
două păsări fragile.
Una cânta seara pe-un perete
zile și zile
din tavan.
Cealaltă cânta-n zori
doar o dată pe an.
Când iscoade mișele
m-au îngropat pân-la-piept,
m-au doborât,
Una mi s-a așezat pe umărul stâng, alta pe umărul drept
și-atât au tăcut, și-atât
(sloi și polei
sub vântul mărunt)
nu s-au mai desprins de umerii mei,
că m-au îngropat împreună cu ele
aici unde sunt
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de suferință profundă și resemnare în fața morții. Cele două păsări fragile simbolizează probabil speranța sau amintiri, care rămân alături de persoana chiar și în momentul îngropării, într-un act final de sacrificiu.