Pâlpâiri de magneziu luciră pe pereți
altceva cred că înseamnă lumina
de-ar mai rămâne-n cramă chihlimbare!
Proximă rană. Deasupra fântânii.
Am cunoscut-o noaptea
întâmplări mărunte ca foșnetul
stele mici ca niște mormoloci
pereți-templu șoareci sacri
deasupra fântânilor magice – femei
Picură cântecul și câte-o lumină
Întunericul se revelă ca o arheologie
E-n noi o poveste…
Altceva cred că înseamnă întunericul
Soldați ai apelor – picioare cuibărindu-se în flori
Brutală proximitate
Omul șesurilor întreba grâul
Omul stalactitelor întreba întunericul.
Câmpia s-a aprins ca o conștiință.
Se trezește sfielnic. Întreabă un zeu. Își descântă subsuoarele.
Două săbii de var uitate-n vacanță
Două cumpene fără îngeri din care lăcrimează veșnicia
Împrăștiată-n munți,
am cunoscut-o noaptea.
Câmpia se întindea ca o înviere
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie spirituală și transformatoare, folosind imagini puternice din natură și elemente mistice. Versurile sugerează o căutare a sensului în lumină și întuneric, o renaștere personală și o conexiune cu divinitatea.