Luna intră pe fereastră, fină și rece.
Ei! Haide bătrâno, lasă toate aceste acrobații mâhnite –
farsele tale stârnesc mila copiilor
ideile tale-s ca niște ghete pe care nu le mai încalță nimeni
monom de simulacre prin stomacul veacului
cotineață cu pene, cotcodacuri și găinaț pe care o duceai în cap.
Fese, gângănii, clăbuci,
păr, gălăgie – cui și la ce
le mai arăți?
Viitor e-al ruginii ești obosită ca un câine
Gata! Gata! Ai molfăit, ai spurcat
ți se împrăștie gândurile ca niște iepuri de nisip
sfărmată în fugă
și tu rătăcești, rătăcești printre resturile lor
în fluierăturile și-n hazul mulțimii
Altădată au buit spermele aveai poluții cerebrale
deseori viața te-nvăța că morala-i o infirmitate
și tribul a aplaudat.
Boindu-te ca toate cocotele
te-ai răstit spre toate punctele cardinale
într-un colocviu purpuriu –
și tribul a aplaudat
erai ca o vulpe iarna pe zăpada vânâtorilor
și tribul a aplaudat.
Acum ți-i frică și de tutun și de podea și de ud și de uscat și de-năuntru și de-afară
Tu, care dădeai afară timpul din calendare – și tribul aplauda…
Haide, bătrâno, cară-te!
Mâine va fi ziua cicorilor.
Iarna intră pe fereastră, fină și rece.
Sensul versurilor
Piesa descrie declinul unei figuri odată celebrate de un trib, acum marginalizată și plină de temeri. Versurile exprimă o critică aspră a îmbătrânirii și a pierderii relevanței, într-o lume superficială.