Zălog de sânge, doi metri de foc
Pe caii mei de ger și sare
Cu ciocul verde și cu puii-n cioc
Trecutul-ncearcă apa la vărsare
Se gudură cu-alaiele de pești
Magnetici ia în gheare câte-un râu
Și-ncepe-a aiura… precum tu crești
Înfășurată-n plete, în melci, în grâu
Din care ciugulesc bobocii iuți
Ai unei lighioane tinere din stele
Te gustă ori o guști, iar când săruți
Din fuga apei tremurele-acele
(Sub care prund haotic doarme jarul
Și-n ce coșmar celest un fum tresare)
La-mpreunarea dulcelui cu-amarul
Acolo unde râul intră-n mare
Lumina se desparte în mai multe
Și țandără cu țandără mă pierde
Ori vine-un prost, ori vântul stă s-asculte
Cu puii-n ciocuri și cu ciocul verde
Sensul versurilor
Piesa descrie o imagine poetică a primăverii ca o forță transformatoare, plină de simbolism și mister. Natura este personificată printr-o creatură fantastică, iar versurile explorează dualitatea dintre dulce și amar, viață și moarte.