Am lăsat grija culorii galbene în seama copacului sur
și grija păsării albastre în ochiul mării verzi.
Aveam un suflet căzător.
Și i-am făcut loc norului în tăcere
cum faci loc pâinii în foame.
Trupul nopții de-mi va fi ca un fum..
Nu întreb colbul. Nu întreb lampa.
A fost demult seară.
Copacul își dă drumul în fântână.
Și e lume.. Așteaptă.. Înec de lume..
Sunt bumerang.
Tărâm fără.
Un cal paște culoarea poveștii. Ori timpul necredinței.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de singurătate și introspecție prin imagini poetice ale naturii și ale timpului. Vorbitorul pare a se simți detașat de lume, contemplând efemeritatea existenței și căutând un sens într-un tărâm al incertitudinii.