Fata de tăcere avea pete pe obraz,
dar prin degetele ei se auzea luna.
Fata de ploaie săruta antenele
și se-mbrățișa cu copacii.
Fata de tăcere se uita la fata de ploaie
și din ele-amândouă
ciuguleau pescărușii.
Le tatuaseră visul… umerii…
fiecăreia, întrebările.
Un pescar a luat fluturii cu el
să-nsereze în toate mirările.
Sensul versurilor
Piesa explorează o lume onirică populată de figuri poetice precum fata de tăcere și fata de ploaie. Ele sunt conectate la natură și la mister, sugerând o călătorie interioară și o transformare subtilă.