Ei, și dacă speli bubele sau izmenele sau cămașa lui Hristos?
Ei, și dacă face poliția celor ce la rândul lor i se părea că fac poliția lui?
Ei, și dacă pe haina sa urca un păduche lung?
Ei, și dacă de patruzeci de ani mă strădui să ajung deopotrivă
cu porcii și cu câinii tatălui meu?
Ei, și dacă voi începe să mă obișnuiesc la marile înmormântări?
Ei, și dacă își freacă melcii de altare și-i este frig în filozofie?
Ei, și dacă, să zicem, alteță, cele nouă noțiuni se născociseră
într-adevăr deodată: valea cu pești, obiceiul
de sub masă,
tichia agățată în paharul cu doi ciucuri, părerea
despre umezeală
și nasturi a femeilor, spațiul încercării, lumina
ca un fel
de zahăr pudră și de zahăr adoptiv, guvernatorul
impasului
plin de corpuri de umbră, hermeneutica păsărilor
duse la tăiere
jumătate de drum cu capul mult în dreapta și cealaltă
jumătate de drum cu capul ușor în stânga?
Nu există baloane care nu se sparg și mai repede se face guturaiul decât laptele.
Părinții noștri au fost prea simpli spre a înțelege că totdeauna
acolo nu va fi decât întuneric.
El cunoscuse doar conținutul câtorva cuvinte: a iubi, a citi,
a reflecta etc. Ele dispăruseră cu conținut cu tot.
Apăruseră altele, al căror conținut nu-l realizase niciodată: a respira, a mânca, a păcăni din palme etc.
Deci nu se putea întâmpla altfel, pentru că nu erau altfel
de oameni.
Gloria? Gloria trece foarte repede dintr-o cabină în alta, cu
sau fără pantalonași pe dedesubt – și când găsește și
când nu găsește pe cine caută. Ea surâde și prostului și
geniului, he-he, dar nu pentru același motiv. Și cu atât
mai puțin în același fel. He-he. Ea-i voiajoare, ticăloasă
și dulce, nu locuiește la un singur hotel, iar acolo unde…
acolo unde pare a locui, prin pereții de aer ai apartamentelor
sale cei ce o privesc n-o văd.
Lumea umbrelor, dublurilor, a inconsistenței, dezalcătuirii, pre-pre-pre-plămădirilor, lumea dizolvării, a destrămărilor și convertirii în cețuri? Bine, bine. Dar așa bine… Și celelalte, celălalte lumi?
O poezie poate dura mai mult decât un imperiu.
Sensul versurilor
Piesa explorează absurditatea existenței și relativitatea sensului. Prin imagini bizare și juxtapuneri neașteptate, pune sub semnul întrebării convențiile și certitudinile, sugerând că realitatea este fluidă și iluzorie.