La început fu asfodela.
Iepurele dormea lângă Abigaela.
Ea-l tăie noaptea și-l puse să fiarbă.
Dumnezeu se uită în iarbă.
Din aburii întorși pe pământ,
se născură oceane și vânt.
Singurătatea n-avea decât stele.
Și oamenii îmbătrâniră sub ele.
Sensul versurilor
Piesa explorează o viziune poetică asupra originii lumii, amestecând elemente mitologice cu imagini naturale. Sugerează un ciclu continuu de creație și transformare, unde divinitatea observă pasiv evoluția umană sub influența singurătății și a timpului.