M-am dus în cimitir și-am scos râme
Fuseseră oameni
S-au iubit, s-au urât, s-au furat, au plâns, râdeau și tac
– Iată cu ce se pot momi peștii!.
Ambiții și solzi.
M-am dus în cetate și-am scos cuvintele
Fuseseră stihii
Au ars, au plâns, au germinat încinse de flăcări
De aer, de lacrimi, de mâl țopăie
Ca peștii zornăie și plac
– Iată cu ce se pot momi oamenii!.
Cuvinte și râme niciunde
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității vieții și a naturii umane, comparând oamenii cu râmele scoase din cimitir și cuvintele scoase din cetate. Sugerează că atât ambițiile, cât și cuvintele pot fi folosite pentru a manipula, dar în final, toate se reduc la nimic.