Enigma se desparte-n reverii și ceață,
Promoția durerii ori vârsta de pe mână
și-or semăna, cu toate că mâlul tot se-ngână
din două părți cu sineși, din care se și-nvață.
Alături cu gonacii, simbolic pe centaur,
mi s-a părut că timpul momit la vânătoare
din ce în ce mai tânăr, din ce în ce călare
ajunge către seară la porțile de aur.
Sau n-a ajuns… Sau poate, ca pe-o jivină-n palmă
ținându-și viitorul, prin degetele-i toate
pleca din el un cântec toropitor, pe coate,
cum pleacă-n nopți oștenii spre-o nebuloasă calmă.
O! nu găsesc atâta poveste încât să-ncapă
(cu Rosinante triste ca literele-arabe)
neverosimil încă, baletu-ți de silabe
lăsat acestei liniști de-adânci vecii de apă…
Inelele din dreapta: de jind și de-ntrebare.
Încins cu două flăcări, lăstarii dimprejururi
neliniștesc o dulce mireasmă de contururi
venind de pretutindeni, pe-anapoda ori soare.
Ce amforă din care – purcedere eternă –
tulburător de unic, un narcisism de forme,
desfoliază-n aer închipuiri enorme
de flori paradoxale de magică lanternă!
C-o mână caut viața, cu alta lunec sprinten.
Sub panorama-amiezii izvoarele-și repetă
fragmentul fără spații, de zâmbet de cometă,
în care doarme frunza de-arțar, însă cu pinten.
La șoldul orii-n goluri, cu porțile căscate
de taină ori de spaime, deodată amândouă,
pe pirueta clipei începe-un cor să plouă
arome și eschive… Iar câte-o lună scoate
cornetele-i de fildeș, să treacă pe sub ele
(alături cu gonacii, simbolic pe centaur)
spre-o țară fără streșini, dintre eter și aur,
din ce în ce mai tânăr – curteanul naltei stele.
Sensul versurilor
Piesa explorează trecerea timpului și efemeritatea vieții prin imagini poetice și metaforice. Naratorul contemplă asupra frumuseții și misterului existenței, căutând sens în natură și în propriile reflecții.