Mă trag la mine simplu ca-ntr-un scrin
de timp, în care marea-ntreagă-a deșertat
tot grâul unui cântec neiertat
și toată cerga linului festin.
Din primul început de melc rotund
m-aduc toți șerpii apei îndărăt,
cu drumu-n brâu, cu sângele-n omăt
trec fierării de ceruri fără fund.
Nervurile pământului din roci
culeg rachiul scoicilor – arpegiu
și nu-i finalul primului solfegiu,
ci zborul unui stol de sinecdoci.
Sensul versurilor
Piesa explorează o introspecție profundă, o călătorie în timp și spațiu, unde elemente naturale și simbolice se împletesc. Este o reflecție asupra începuturilor și a căilor parcurse, sugerând un ciclu continuu de transformare și descoperire.