Apleacă-te, auz; iar tu, cuvânt rămâi;
n-am întrebat portarii de te cunosc, dar nici
odată vreun cântec n-a mai plecat de-aici…
Sărută-ne-ntuneric! Șezi, lună, căpătâi!.
Și frânge-ne mijlocul încătușat cu za,
iubire! Uite zidul – murdar, pizmaș, dar ud…
Hristos într-un perete culcat la polul sud
stă răstignit cu fruntea-proptită-n fruntea mea.
Sensul versurilor
Piesa explorează o întâlnire mistică și spirituală, sugerând un sacrificiu și o conexiune profundă cu divinitatea. Versurile evocă un sentiment de intimitate cu întunericul și o acceptare a suferinței.