A umblat ast-noapte-un om pe-afară,
Era cerul vast ca o baladă
Și-o lună albă cursă-n stradă,
Cântecule, cântec fără țară.
Morții de pe fronturile noastre
Legănând baionete, mesagerii
Negri din cerdacurile serii
Ne-au sosit în curte: lănci dezastre.
Câteodată-n ochii plini de umbră
Mai răsar și-acum gropi adânci,
Îapele udau trupuri pe brânci,
Sumbră tinerețe, noapte sumbră.
Văd că ieri grumazul rupt; ne frige
Spicul nou de glonț, mari pete
S-au întins pe trupuri vagi, ni-i sete
Și trec morții seara-n catalige.
Putrezesc păduchii pe-așternuturi,
Mâinile-au picat la jumătate –
Frumuseți de plumb, singurătate,
Numai voi ne țineți de urâturi.
Astă-noapte-a vrut un om să strige
Dinspre ape, dar s-a-nchis în umbră;
…sumbră tinerețe, frunte sumbră –
Și trec morții albi în catalige.
Vechi păduri, vechi păduri,
Seara podidesc a sânge-n gard
Nimeni nu mai iese din odăi;
În umilii ochi de cocs, pe șăi
Brațele ne clatină și ard.
Încă-o dată focuri… și pe urmă
Trenuri, numai trenuri. Ninge
Peste oameni, peste animale.
Cerurile-nțeapă în meninge
Ca o magazie de haznale.
Sensul versurilor
Piesa descrie o atmosferă sumbră și macabră, evocând ororile războiului și moartea. Imaginile puternice și simbolismul sugerează o lume în descompunere, marcată de suferință și singurătate. Ninge peste tot, acoperind ororile, dar fără a le șterge.