Sperie-te! Sperie-te!
În infern s-au întins pânzele.
Tăunii ardeau parcă ar fi fost de tutun.
Laleaua-n schimb, cu pete reci de sânge,
își ironizează genunchii
sub luna în rochie de candel.
Sensul versurilor
Piesa descrie o scenă sumbră și grotescă, posibil o viziune a infernului, unde elemente naturale și artificiale se contopesc într-un decor macabru. Laleaua, simbol al frumuseții, este pătată de sânge și ironizează, sugerând o pierdere a inocenței sau o batjocură a valorilor tradiționale.