Pădurile cu trunchiul brusc și lăptos
cu sânii de fată mare dar bună
ne sărută frunțile negre de os
acoperit cu piele și lună.
Ne suim la cer din mormânt.
Oamenii umblă triști prin noroi.
De sub zăpadă-un țurloi
miroase-a rugini vechi și-a pământ.
Nu vedeți? Drumul parcă are praf cu urzici
și soarele – dac-ar mai fi soare – ar frige în răni
ca-n fereastră.
– Noi, când trecem dimineața cu caii pe aici,
ne-așteaptă în gât mitraliere și renii din tundre, în țeastă.
Câteva rafale… Vinul ne urcă în piept viermănos,
zgârâie tăcerile ciung.
Pădurile cu trunchiul brusc și lăptos,
ca sânii de fată mare, ne-mpung.
– Bună-dimineața, călători neștiuți!
Reflectoarele străbat nopțile. Copacii se închină.
Ia-ți, suflete, seara și du-ți
steaua ta polară, până s-o face lumină…
Sensul versurilor
Piesa explorează o călătorie printr-un peisaj natural încărcat de simbolism, unde moartea și renașterea se împletesc. Călătorii se confruntă cu pericole și descoperă o lume plină de mister și transformare.