Veneau de departe, le
fluturau fragede
mădularele, soartele
ca niște – trage de
fantasmele lor! –
ațe ce zbor.
Veneau din neunde
ciuruind hămesiți
de-afunde, profunde
miraje…
Veniți –
le-am strigat, i-am chemat
aici în castel
e-al lui, însă el
acum-i plecat.
Luați loc! e absență
și sărbătoare.
Veneau dinspre care
indiferență-n
multiplicare?.
Îi omenii, de le
pieri foame, pieri sete
eumenidele
multicolore
cete de fete
cu vipere-n plete
veniră în ore
și zile de-a rândul
sângele, gândul
să și-l desfete
să li-l sugă, lipite
pe trupul ca vântul
mozolind în copite
selenare, pământul.
Pe trupul de ațe
al acelei – cu roate –
hidre paiațe
nenumărate
roatele ținerii
(prin moalele ceții)
de minte,
hereții
umbrelor, tinerii.
Palide, palide
cântece în rest…
câte stânci și falii de
ascunziș funest!.
Fantastic dezmierd
spre marea bulboană
trece, da-n goană
sub focul deșert,
arca nălucă
să-i ducă, s-aducă
pe apa văpaie
în locu-le, altă
(și s-o despoaie)
prăsilă de spectre.
Trec tre… trec tre… trec tre… trec trenuri,
tresaltă ca fierul prin ochii
rănitei electre –
fix, între toghii,
sânețe și țepi,
ochiul de lasser
furioasele paseri,
furioasele iepi
hipnotizate.
Hipnoză cetate,
demonie fluidă
– multiplicate –
palate lăcate
semn cristalidă
sfericul (poate)
o! timpului mers,.
încâlcit univers,
nebunie timidă-n
care mă culc
în care mă scol –
pulbere, fulg,
mers gol sau stea goală
stea goală timp gol…
Sensul versurilor
Piesa explorează teme legate de iluzie, moarte și timp, într-un cadru oniric și misterios. Versurile sugerează o călătorie printr-un univers încâlcit, populat de spectre și simboluri ambigue, reflectând asupra efemerității existenței și a naturii ciclice a timpului.