Soarele-i ca un cal, ca o barcă.
De pe mal –
o broască, două, trei
de pe chei –
un gânsac, o rățușcă
sar în el, sar în cârcă
(de carne? de lemn? de esop?)
unui fel de Ducipal
care mușcă
Un soi de șarpe șchiop
care-ncearcă să se-ntoarcă
și se face piscul dop
și se face mică marea
(Care-i roaba? Care-i unsul?)
Poate alta e-ntrebarea
Poate altu-a fost răspunsul
clipei, tandru
și țâșnește-atunci năpârca
înspre nu știu ce-Alexandru
leoarcă, leoarcă
de-orizont și-Aristotel,
de istorie, de chei
filozofice, vechi.
Soarele-i ca un țiței
silnic, muced, egolatru
ce se unge el cu el.
Iese din gură Intră-n urechi
Curge pe umeri Năzare femei
Ca un teatru
în turneu Din loc în loc
lichidul ia foc
Și calul și barca și cabinele
cârpite ici-colo, și broaștele
fața pe dos dosul pe față
gânsacul pe rață
o piatră, o pernă o piatră o pernă
și-amestecă răul cu binele
crăciunul cu paștele
în legănarea eternă
Alexandru e ceață.
Vapoare în bernă
Catarge –.
Când șchioapă,
râde Mefisto ca de propriu-i chip.
Rațele-l pasc de pe mal și se uită în apă.
Soarele-i ca un ou de nisip.
Mefisto ia cupa și-o sparge.
Sensul versurilor
Piesa explorează dualitatea și transformarea prin imagini simbolice ale naturii și figuri mitologice. Versurile sugerează o căutare a sensului și o juxtapunere a elementelor contradictorii, reflectând complexitatea existenței.