Ți-aș întinde părul pe iarbă
și m-ar năvăli apele,
ți-ar luneca pleoapele-n fântână
și m-aș auzi strigându-te,
ți-aș lua gura și aș lipi-o de lună
c-un colier de paradigme,
ți-ar picura umerii ca stropii
de tuci ai nopții dansând.
Parcă tu nu știi că te iubesc?
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire profundă și poetică, plină de imagini metaforice legate de natură și de astrul nopții. Vorbitorul își imaginează gesturi tandre și pasionale, întrebându-se retoric dacă destinatarul nu este conștient de intensitatea sentimentelor sale.