V-am așternut înțelegere și-am așteptat,
pământul părea sămânța veșnică a omului
ce dacă iubito ce dacă
-lapte-nmugurind zilnic zorii apleacă, uneori muntele?
nu-mi cere un șes înecat, la tine în gând stalactite se-ntrec între ele.
sau poate.
luminilor adaos
în peșteri pe umeri cumplite
poveri, vânt.
nu vom găsi pământ.
așa e pe munte: se-aud cascadele.
ce dacă iubito ce dacă
mergem de mii de ani și năvoadele
clatină barca?
– am fost un popor de dincolo de valuri
de dimineață ninge-n danemarca
și străzile-s toate ciudate.
v-am așternut înțelegere și-am așteptat zăpezile
poate
chiar de-am fi găsit pământ pe-ararat porumbeii caută altceva.
o permanentă stare de electricitate.
un forfotitor paner cu tegumente
luna e vegetală în această desprimăvărare cu frig
rămâne ce dărâmi nu ce clădești
absente crengi greșirea veacului
diferiți oameni stăteau în diferite cutii
Ia urma urmelor câtă natură!
dormitorul cât un oraș
diferiți oameni diferite bandaje
atâția muguri atâta gând
prețurile șovăie
desigur până în seară am obosit strigând
atâtea lucruri spuse în zadar
sunt omul care se uită în toate părțile.
la urma urmelor cine e frigul?
întâi se văd cele ascunse
ca mugurii înainte de frunze
ca noaptea înaintea revărsatului
și pliscul în cârjă al cucuvelei
și foarte retrasă undeva departe urma urmelor
în vârful patului
multă prevestitoare înverșunată
și masa cu un picior în plus
cu-o strachină lipsă cu budha pe umeri
o pată –
și iar e ca după război:
lăzi ganguri cabane
setea îmi potolește apa
cine se scoală departe de dimineață împunge
spun numelui pe lucruri umbra nu trage nădejde.
se-agață ochii de-o bijuterie falsă de-o mână care nu mișcă
– la urma urmelor cine ajunge are sufletul cărunt pașii terminați
– uite primăvara, această franzelă
așa e pe munte
drumuire eternă doar tu
doar copacii cu tifoane de zăpadă
seara cum se-aude-o cascadă
vara cum pare un obiect și-n afundul
cerului strigă rupte catargele
rău și dantelă va fi prundul
văzduhuri, hărțile
vă-ntrebam nu vă-ntrebam până la toamnă până la geam câte drumuri cât cer câtă natură câtă repetiție cât abraham
la urmă urmelor de ce mă uit în toate părțile?
pe cine s-aștepți în ladă?
o ceață, seară nebună se dă singură-n leagăn
va ninge încă o mie de ani
va ploua încă un secol sau zece
mi s-a descusut gâtul
acuma am să pierd și năstureii
și cu ce o să colorez decorul
când o să vină altețea ideii
și taxatoarea
să-mi ceară îndărăt piciorul
să-i cer înapoi depărtarea?
așa e pe munte: se rostogolesc pietricelele luuuuung lung vai! ca amorul
Sensul versurilor
Piesa explorează complexitatea existenței umane prin imagini ale naturii și introspecție. Vorbește despre căutare, pierdere și acceptarea efemerității vieții, sugerând o stare de contemplare asupra sensului și a locului omului în lume.