Ca-n vechimi Kinegheros cu pumnii
încleștat de viață și cu dinții,
spintecat-am noaptea și-n fierbinții
ei rărunchi turnai, așa precum ni-i
nouă obiceiul (rouă minții
și văzduh la gleznele columnii);
O! turnai pojar și-un fel de fum ni-i,
ni-i asemuia pe morți cu sfinții.
Alungând solar din ochi-ți plânsu-mi,
am dat fumu-acela la o parte
și-a pătruns lumina în odaie.
Cineva de dincolo de moarte
(mă-ntâlnisem iar cu tine însumi!)
ciocăni-n fereastra de văpaie.
Sensul versurilor
Piesa explorează lupta cu întunericul și moartea, căutând lumina și speranța într-o nouă dimineață. Vorbitorul se confruntă cu propriile temeri și găsește o formă de reînnoire sau revelație.