Va veni o zi în care știu
c-am să fug de mine, și-am să tac,
n-am să pot, iubito, să mai scriu
nici de viață, nici pentru copac.
Fruntea care suie din fântână
ori se-apleacă noaptea peste carte
va rămâne-n noapte… O, ce mână
stranie ca zâmbetul de moarte.
Anii tu adună-mi-i și ascunde-i
peste-aurore-într-o cutie.
Cine știe noaptea ta pe unde-i,
tinerețe dragă, cine știe….
Va veni o zi și-n urmă alta
limpezită-n suflet cum e naiul,
scoarța scumpă o să-și frângă dalta
și-o să-și uite lemnul, putregaiul.
Pentru diminețile solemne,
pentru tusea noastră-n diagramă,
cântecul acela fără semne
și tristețea asta-n panoramă…
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra inevitabilității morții și a trecerii timpului, cu o perspectivă melancolică asupra pierderii tinereții și a frumuseții. Vorbește despre acceptarea sfârșitului și despre amintirile care rămân.