Ion Caraion – Clasicism

Am să mă întorc la voi, sunt sigur… Într-o zi
vom fi-mpreună iar, Virgil, Horațiu.
La fel de triști sau detașați de spațiu
vom scrie cărți cu vin pe bani și ne-om iubi.
Purtați prin bâlciuri noaptea ori scuipați
– Hristoși ologi de visuri și femei –
când fructe cad bolnave-n anii mei,
am să mă-ntorc la voi ca sângele-ntre frați.
Ne-om lua în brațe, inși de promoroacă,
să bem vulgar cu-Ovid, cu Juvenal;
vezi, uneori o foame ca un bal
de ape-mi urcă-n piept și mă îneacă.
Aș vrea atunci – pe străzi trec dimineți și trec femei –
Se coc în mine roadele sălcii,
am să mă-ntorc la voi, sunt sigur, într-o zi
cu-alcool să chefuim barbar, nemernici zei.
Și-n dimineți de alte somnolențe
când, iarba-a fiarii-n piept ni te înscauni
noi să pornim urcați în diligențe
prin bungetul pădurilor de fauni.
În revărsarea verdelui, solară,
cu munții-n cârcă – doldora de lână,
să ne-ntâlnim cu Pan lângă fântână
– pirați de mări uciși a doua oară…
Mi-i dor de voi că de-o religie nouă,
Terențiu, Flaut, Marc Antoniu, Stațiu,
sunt iar bolnav de cântece-n nesațiu
v-aș săruta pe pleoapele-amândouă.
Și v-aș culca alăturea… În mine
pe pajiști brune fi-v-ași fi răcoare
ciorchinii simplității (copți la soare)
să plouă-n noi ca-n largurile virgine.
Când doar tăcerea varsă-n ochi mister,
blazați de-atâtea palide șabloane –
noi cei flămânzi de-adânci Mediterane
să emigrăm spre noul Finister.