Veghea mi-a desenat în culori
două păsări fragile.
Una cântă seara de pe un perete ori
zile și zile
din tavan.
Cealaltă cântă-n zori
doar o dată pe an.
Când iscoade mișele
m-au îngropat până la piept,
m-au doborât
Una mi s-a așezat pe umărul stâng, alta pe umărul drept
și-atâta au tăcut, și-atât
(sloi și polei
Sub vântul mărunt)
Nu s-au mai desprins de umerii mei,
Că m-au îngropat împreună cu ele
Aici unde sunt
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de captivitate emoțională și fizică, unde singurătatea și tăcerea devin tovarăși constanți. Păsările fragile simbolizează speranța sau amintirile, dar chiar și ele sunt prinse în această stare de izolare.