Tăiat de viscol, pare că aleargă –
străini care nu știu cărarea atunci omătul nu-l mai rup:
înnebuniți, cu groaza-n spate
se-ntorc și spun c-au văzut lup.
zadarnic alte anotimpuri
îl spală în torente –
acolo, pe câte poate, maschează trecătorii
care-i îngrașă locul din jur cu excremente.
dar pe când arbori în păduri
se prăbușesc ruinați de topoare,
el neclintit rămâne – se apără cu spinii
și cu fantoma lui tulburătoare.
Sensul versurilor
Piesa descrie un trandafir sălbatic care, deși expus la intemperii și la influențe negative, rezistă și se apără. Metaforic, reprezintă rezistența în fața corupției și a distrugerii.