Nimicită de ignoranță, ea, inabordabila lumină.
Prea îndrăzneața lumină orbind detaliile
sub semnul rămânerii acestui timp
partea necunoscutului,
care, inevitabil, răspunde apelurilor
venite din superficialitatea simțirii
în cea mai apropiată suprapunere de lumină,
ea, inevitabila parte a văzduhului
ajutând diminețile în trezire,
dă nopților veghea propriei liniști,
deci, iată-mă, descoperind-o
ca efect al dorinței ei de comunicare;
atunci, cerurile s-au dislocat
din proprietățile pământului
nimicind dizgrația purei întâmplări,
devenind astfel cel mai rănit simbol
al pierderii
cutreierând prin palme și suflete
adevăruri datorate incredibilului
strigând altor timpuri
despre sacrificiul necunoscut nouă
pe care Ea, marea Lumină, l-a făcut
necompromițându-se.
Împrejur nepărând că s-ar aprinde luminile,
privegherea necunoscutului
începuse.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea unei lumini divine sau a unei entități superioare care se sacrifică în fața ignoranței. Vorbește despre pierdere, descoperire și despre efortul de a comunica adevăruri profunde într-o lume superficială.