Evidența divină din trupuri, mărturie.
De mila trupurilor, lacrimi sparte, ochii
ar da privirilor
când ar vedea cât Dumnezeu conținem;
nu ne-ar putea trata de subterfugii
maladia uitării
fără deplina profunzime.
Din cer, divin noastră existență
lacrimă plânsă a fost,
de-un ochi deschis precum lumina
prin care am căzut în ape
simțind nevoia începutului s-adape
țărâna cu înviere.
Atuncea s-a născut întâia moarte.
Și-ntâia Viață, tot atunci,
cu Terra s-a unit și-o cununie
se întinde azi
peste misteriosul nostru aliaj,
din care ne-am ales și noi, cu un vag dresaj!
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea prezenței divine în trupurile umane și legătura profundă dintre viață și moarte. Sugerează că existența noastră este o cădere din lumină, dar și o unire cu pământul, într-o continuă căutare a învierii.