Deprinderile, de ateu, insistă.
Mi-e greu să fiu la mine-n oase,
rob şi stăpân!
Desţelenit din umbră, de alt rămân,
mă las adesea înghiţit de zare
ca de un departe demn, şi totuşi, oarecare,
trupu-mi alint.
Somnul
– duşmanul versurilor înghiţite de anonimat –
morţii, leit îi seamănă,
norocul de-a avea o soartă geamănă
ne dă posibilitatea să gustăm, moartea,
înainte din ea să ne îngropăm.
Mi-e scrisul iritat şi înnoptat în nori,
în niciun caz, din tine nu cobori
când punctul cel de jos, eşti tu,
moartea finală;
fatal câştig, al celui înviat,
cum nu te-aş pune pe seama
– dracul ştie cui –
de n-aş şti cui, sunt mort, şi înviat.
Sensul versurilor
Piesa explorează conflictul interior și lupta cu moartea și identitatea. Vorbitorul se simte prins între credință și ateism, viață și moarte, căutând un sens într-o existență paradoxală.