Cum mâna omenească
atinge pământul neîmplinit încă,
întinsele tale grădini
schimbă mersul firesc al lucrurilor
și-ntr-un târziu, se-nchid într-o carte.
Tot așa,
rotunjimea ochiului îmbracă
culoarea metalului dintâi
și ura și carnea noastră
întâmpla-se-va
să alăture aripii o altă pereche de aripi,
scoarței, o altă scoarță.
Întâmpla-se-va să trecem pe rând:
târzie rotire a ceasului, un șir de bărbați veghind jocurile
chinuitor de goale,
cu mâna omenească și șuvoaiele de cărți
în minte –
cum suie și arde o pasăre înaltă.
Sensul versurilor
Piesa explorează transformarea continuă a lumii prin intervenția umană și acumularea de cunoștințe. Metaforele bogate sugerează o legătură profundă între natură, umanitate și căutarea sensului.