Laudă dintotdeauna.
Îmbătrânirăm alături și încă nu se făcu toamnă.
Și încă ni se pare că deasupra sângelui
bate o rană.
Nimic nu s-a întâmplat de mult.
Încă ne mai risipim ca o ușoară respirație.
În cărți totul se petrece altfel.
Învățarăm virtuțile cavalerești și descoperirăm
în curte un stol de vrăbii
și păru că ninge libertatea lor.
Ne mirarăm mult,
până ce mirarea fu îndepărtată liniște.
E o veghe prezența trupului ei
și încă ne mai urmează, laudă a sângelui
dintotdeauna.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și a îmbătrânirii alături de cineva drag, într-un cadru melancolic. Versurile explorează sentimente de nostalgie și contemplare, sugerând o luptă interioară și o căutare a libertății. Imaginea centrală este cea a unei laude continue, a sângelui, care persistă de-a lungul timpului.