Pe cale de a se împlini sunt trecătorul
şi carnea,
când spusele mele încep să curgă şi noaptea
se lasă ca o cărare desprinsă de văz.
Clătinându-se, deasupra, goana ei nu seamănă
cu nimeni.
Legile jocului le încercăm după un timp lung,
îngrozitor de obosiţi.
Eu îţi pun o pagină proaspătă în mâini
şi-i aerul curat
cum nu s-a mai întâmplat vreodată.
În sălile mari, bărbaţii se plictisesc citind –
se înfig în scorburi,
în ciuda rănii de veacuri.
Statuile cailor se dezlegară
şi acoperiră rândurile pentru tine.
Nişte ploi ajunseră muncile de primăvară
din urmă şi-o obişnuinţă binecrescută sunt.
Nu mă mai încape aerul.
Se împrăştie prin mine ceea ce alţii hotărât-au.
Alţii vor începe contemplarea,
încheind acest cânt.
Sensul versurilor
Piesa explorează efemeritatea vieții și inevitabilitatea morții. Vorbitorul reflectă asupra trecerii timpului și asupra modului în care acțiunile și deciziile altora îi influențează existența, culminând cu acceptarea finalului.