Ioan Flora – A Patra Situație

Mă limpezesc și simt că ating pământul și liniștea.
Liniștea îmi umple spațiile goale și le coboară
la starea de ființă.
Liniștea din plantă, de pe fațadele caselor.
Liniștea relevantă în sensul de prelungire a osului, a clipei.
Astfel e cu putință aplecarea mea în afara sferei
și punctului,
ieșirea dintre teancuri de hârtie,
părăsirea hotarelor limbii.
E foarte important să-mi manifest bucuria.
Sus,
va trebui să aflu când reapar viețuitoarele.
Mansarda-i în afara mea.
Totu-i în afara mea.
Eu sunt în afara mea.
Încercare de cântec:
singurătatea-i limitată și foarte aproape.
Limitele sunt și ordine și ape.
Oculte sunt mâna care scrie și lumina,
dragostea de oameni, ploaia și retina.
Mă depărtez de aer și de mare.
Vreau un oarecare.
Sunt pânză răpusă de soare.
Sunt soare brun.
Metalul din mine rareori îl sun.
Altă încercare de cântec:
mă voi întoarce într-o zi ce nu poate fi nici una
din zile.
Cu ochiul înapoia acestor seri utile.
Clipa-i în afara mea.
Clipa-i și în afara mea.
Atât de goală încât aerul este o posibilă
conștiință a singurătății.
Încât văzul
nu cade și nici nu devine.