Împărat e fiece țăran
Și viața sa-mpărăție
Astfel petrecut-au pe pământ
Moșii mei curați în sărăcie.
Nu averea fost-a pentru noi
Semnul de noblețe și renume
Ci credința care ne-a-mbrăcat
Cu miros din cealaltă lume.
Când primit-a harul ziditor
Fiece pruncească-ncheietură
Și-nfășată-n pânză de fuior
Adormi cu capul pe scriptură.
Împărat e fiecare om
Și soția sa împărăteasă
Ea al nostru cerul pe pământ
Întrupat în pâinea de pe masă.
Înfrățit cu toate câte sunt
Prin blândețea firii din iubire
Ziditoare fără a jigni
Stăpânind în pace prin slujire.
Raiul s-a întins și pe la noi
Văi cu văi coline din coline
Și când ies pe drum din sărbători
Varsă mir țărâna după mine
Sensul versurilor
Piesa celebrează viața simplă și spirituală a țăranului român, văzut ca un împărat al propriului său univers. Accentul este pus pe credință, muncă cinstită și legătura profundă cu natura și tradițiile.