Din fresca veche de la început
N-a mai ajuns prin veacuri de urgie
Decât obrazu-acesta-nseninat
Ce ține cerul peste ctitorie.
Săgețile barbarilor nu l-au învins
Adânc atinsă-i fruntea înstelată
Și ochii sparți și buzele cuvânt
În dreapta libertății sfârtecată.
Dar Pantocratorul rămas întreg
La chip întocmai și la-nfățișare
Din peșterile oarbe spânzurat
Se uită milostivul cu-ndurare
Sensul versurilor
The song reflects on the enduring image of Pantocrator, a symbol of resilience and faith, despite the ravages of time and barbarity. It speaks of the power of art and faith to transcend destruction and offer solace.
