Ioan Alexandru – Pantocrator la Borzești
Din fresca veche de la începutN-a mai ajuns prin veacuri de urgieDecât obrazu-acesta-nseninatCe ține cerul peste ctitorie.Săgețile barbarilor nu l-au învinsAdânc atinsă-i fruntea înstelatăȘi ochii sparți și buzele cuvântÎn dreapta libertății sfârtecată.Dar Pantocratorul rămas întregLa chip întocmai și la-nfățișareDin peșterile oarbe spânzuratSe uită milostivul cu-ndurare