Pălăria ta se ridică-ncet, salută, plutește-n vânt,
Capul tău descoperit s-a-mbrăcat în nori,
Inima ta are treabă aiurea,
Gura ta cunoaște limbi noi,
Iarbă tremurătoare a năpădit în câmpie,
Vară aprinde și stinge gherghine,
Orbit de funigei, înalți obrazul,
Și râzi și plângi, te nimicești tu-nsuți,
Ce poate să mai ți se-ntâmple –
Explică-mi, dragoste!
Păunul, solemn uimit, își face coada roată,
Hulubu-și nalță gulerul de pene,
Văzduhul, plin de guruit, se-ntinde,
Rățoiul țipă, câmpu-ntreg se-nfruptă
Din mierea cea sălbatică, ba chiar,
În parcul liniștit, un colb de aur
Tivește parcă fiece răzor.
Se face roșu peștele, se-azvârle
Din cârd, prin grote, -n patul de corali.
Sfielnic joacă scorpionu-n zvon de-argint.
Crăiasa-și simte de departe cărăbușul.
Un simț doar de-aș avea, aș desluși
Și eu, sub zaua-i, sclipitoare aripi,
Și-aș porni către făgetu-ndepărtat!
Explică-mi, dragoste!
Apa se pricepe la vorbit,
Unda se ia cu undele de mână;
În vie strugurul se umflă, sparge, cade.
Ce-ncrezător, din casă, iese melcul!
O piatră știe să-nmoaie piatra!
Explică-mi, dragoste, ce nu pot explica:
Oare-o să-mi treacă scurtul, groaznicul răstimp,
Numai cu gânduri și, din toți, doar eu
Nu voi primi și nu voi da iubire?
Trebuie unul să gândească? Și lipsa-i nu se simte?
Tu spui: menit e să slujească altui duh.
Nu-mi explica nimic. Văd salamandra
Trecând prin orice foc.
Nu-i spaimă s-o gonească, n-o vatămă nimic.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare profundă a sensului iubirii și a conexiunii cu lumea din jur. Vorbitorul se simte pierdut și încearcă să înțeleagă complexitatea sentimentelor și a naturii, cerând o explicație a ceea ce nu poate pricepe singur.