Afară cu zăpada din orașul cu miasme!
De străzi boarea fructelor meargă.
Risipiți stafide negre,
smochine aduceți și capere!
Treziți la viață vară,
pulsul ei din nou,
naștere, sânge, noroi și flegmă,
moarte – săpați-le în urmele de vergi,
în liniile impuse
chipurilor
neîncrezătoare, putrede, bătrâne,
împrejmuite de var și îmbibate în ulei,
de hartă viclenite,
deprinse cu primejdia,
cu mânia zeului foc,
cu îngerul fum
și cu blestemul jar!
Sensul versurilor
Piesa evocă o nostalgie puternică pentru vară și o respingere a prezentului mohorât. Vorbește despre o stare de exil, nu neapărat fizic, ci și una interioară, marcată de decădere și amintiri idealizate.